miercuri, 13 ianuarie 2010

EXCLUSIV - 200.000 de elevi vor fi vaccinaţi anti-AH1N1. Părinţii care refuză trebuie să meargă la şcoală. DEZBATERE GÂNDUL - ÎŢI VACCINEZI COPILUL?

Părinţii vor fi încunoştinţaţi că se face vaccinarea în şcoli la avizier şi vor putea să-şi manifeste "explicit dezacordul", în lipsa căruia se va considera că au consimţit pentru vaccinarea copiilor lor.

Elevii vor fi vaccinaţi cu Cantgrip pentru imunizare împotriva virusului AH1N1, responsabil de pandemia gripală, fără consimţământul explicit al părinţilor. "Se va face o informare, prin avizier: «Mâine se va face vaccinarea. Părinţii care nu sunt de acord cu vaccinarea sunt rugaţi să-şi exprime dezacordul». Dacă nu va exista acest dezacord, vaccinarea se va face automat", a declarat, pentru Gândul, profesorul Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Campania de vaccinare a celor aproximativ 200.000 de copii cu vârste între 6 şi 15 ani (inclusiv) va începe la sfârşitul lunii, când autorităţile spun că se vor finaliza testele necesare. 200 de copii au fost folosiţi drept "cobai", cu acordul părinţilor, pentru a se determina eficacitatea vaccinului şi efectele secundare. Vaccinul produs de Institutul Cantacuzino este testat de o firmă specializată, a cărei identitate nu este dezvăluită de autorităţi, deşi a fost stabilită în urma unei licitaţii publice şi este plătită din bani publici. Firma respectivă s-a ocupat de găsirea copiilor pentru teste, aceasta fiind şi principala problemă cu care s-au confruntat cei de la Institutul Cantacuzino în procesul de acreditare a vaccinului şi motivul pentru care campania de vaccinare la copii a fost amânată, deşi aceştia sunt încadraţi în prima categorie de risc.

Citeste: mai mult

Continue reading →

Dupa Andrei Gheorghe, Dan Bittman ajunge cu functie la Finante

Serialul prost pe care îl vizionăm cu toţi în ultima perioadă îşi continuă surprizele. “Comisarul” Vlădescu de la Finanţe a mai înregimentat un personaj cu nume în gaşca sa, după înscăunarea lui Andrei Gheorghe (aici) pe probleme de comunicare, cică!! . De data aceasta, ministrul susţine că Dan Bittman (Holograf), da celebrul cântăreţ!!!!, va fi numit consilier pe probleme cu populaţia. Mişto funcţie, iar Bittman cred că va organiza tot mai multe turnee cu această ocazie.

Ministrul Vlădescu a declarat pentru Ziarul Financiar (ZF) că Bittman va fi plătit ca şi “celebrul” om de televiziune, Andrei Gheorghe, cu un salariu de consilier, de aproximativ 20 de milioane de lei. Lei vechi probabil , pentru că ZF le tot încurcă pe astea cu leii noi, leii vechi, euro (citiţi aici).

Citeste: mai mult

Continue reading →

Pensionarii, la răscruce de vânturi!

Biletele de tratament balnear au ajuns mai presus decât valuta! Pentru a mai putea pleca să urmeze tratamentul pe care îl fac de ani și ani, la munte, la mare sau în alte stațiuni balneo-climaterice, pensionarii băcăuanii vor trebui să facă față unui punctaj draconic.
Dacă pensionarul sau asiguratul nu a beneficiat de niciun bilet de tratament în ultimii doi ani, dacă are o pensie sub 400 de lei și, pe deasupra mai este și invalid, atunci va primi punctajele maxime și va avea șanse mult mai mari de a primi un bilet la una dintre cele 13 stațiuni ale societății Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă SA, la care Casa Națională de Pensii este unic acționar. Pentru a pleca într-o stațiune la tratament, un pensionar trebuie să îndeplinească o serie de criterii specifice. Cele mai mari sanse pentru a obtine un sejur le are beneficiarul care nu a plecat nicăieri în ultimii doi ani. Dacă se încadrează, pensionarul respectiv primește 10 puncte. La fel de importantă pentru întocmirea punctajului final este și categoria de pensie a solicitantului, persoana care deține pensie de invaliditate primind încă 8 puncte. Un al treilea criteriu determinat este cuantumul pensiei. Conform criteriilor specifice de acordare a biletelor, bătrânii care au pensii în sumă mai mică de 400 lei primesc nivelul maxim de punctaj, adică 6 puncte. Nici asigurații la bugetul asigură rilor sociale care vor să plece în stațiune nu scapă de acest punctaj. Dacă nu a beneficiat de un bilet în ultimii doi ani, salariatul este recompensat cu 10 puncte, iar dacă nivelul venitului brut lunar este sub 600 lei, mai primește încă 6 puncte.
Citeste: mai mult
Continue reading →

CJ imparte bugetul pe 2010: „Cultura” va primi cât a cerut

Institutiile de cultura aflate in subordinea Consiliului Judetean (CJ) Bacau au participat, ieri, la discutiile privind bugetul pe 2010. E vorba de Complexul Muzeal de Stiintele Naturii, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, Biblioteca Judeteana, Revista “Ateneu”, Scoala Populara de Arta, Centrul Judetean de Cultura si Conservarea Traditiilor, Filarmonica “Mihail Jora” si Ansamblul “Busuiocul”. Dumitru Braneanu, vicepresedinte CJ, a afirmat ca negocierile au mers usor deoarece institutiile au avut solicitari decente: “Toti directorii sunt constienti ca vom avea un an greu si au avut cereri de bun simt.” Sefii institutiilor de cultura pareau oarecum multumiti, dar nesiguri.
Am primit incurajari ca bugetul nu va fi forfecat drastic. Deocamdata totul e bine si frumos, dar nu se stie ce o sa se aprobe“, ne-a declarat Silvia Iacobescu, directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu“.
Citeste: mai mult
Continue reading →

Cel mai bun jucator al Bacaului din meciul cu Kilmarnock avea doar 20 de ani: Pana de aur

Slalom printre amintiri

La cei 61 de ani pe care inca nu-i are („Ii implinesc pe 18 martie, ziua returului cu Arsenal“), Mircea Pana se misca bine. Rapid si dezinvolt. Zici ca pentru el timpul a stat in loc. Pironit intr-o dupa-amiaza de ianuarie, atunci când extrema dreapta a lui Dinamo Bacau i-a carat in spate pe Starchan si Mc Gray si l-a tavalit in noroi pe portarul Mc Laughlan, prefatând golul de 2-0 al lui Ene Daniel contra lui Kilmarnock.

Puteau fi sase

„Timpul a stat in loc“ e un cliseu? Pregatiti-va de inca unul. Oferit chiar de Mircea Pana: „Parca a fost ieri, nu acum 40 de ani“. Sa vedem deci cum a fost „ieri“, acum 40 de ani. „Inainte de toate frig. Si un teren noroios, desi doua elicoptere s-au tot chinuit sa-l zvânte. Cât despre joc, i-am dominat clar pe scotieni. A fost 2-0, dar le puteam da vreo sase“, spune actualul antrenor al LPS.

Citeste: mai mult

Continue reading →

Dezinteres si coruptie in Comisia Locala de Fond Funciar: Vin „cutremurele” penale

Comisia Locala de Fond Funciar Bacau va avea de dat socoteala in fata institutiilor statului pentru tergivesarea aplicarii legilor fondului funciar dar si pentru presupuse fapte de coruptie. Peste o mie de proprietari de drept sau urmasi ai proprietarilor asteapta solutionarea dosarelor si inaintarea acestora catre Comisia Judeteana de Fond Funciar. Proprietarii il acuza pe edilul bacauan de rea vointa si interese, conditii care motiveaza intârzierile. Institutia Prefectului va efectua un control la comisia locala, condusa de primarul Romeo Stavarache, pentru a verifica legalitatea unor decizii dar si pentru sanctionarea tergiversarilor. In paralel, legat de procesul de retrocedare de la Primaria Bacau se desfasoara mai multe cercetari din partea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA). Exista toate sansele ca anumiti sefi din Primaria Bacau sa ajunga dupa gratii pentru unele „combinatii” cu terenuri facute in ultimii ani.
Citeste: mai mult
Continue reading →

Inchisoare pentru soferii turmentati

Conducatorii auto aflati sub influenta bauturilor alcoolice risca intre 1 si 5 ani de inchisoare daca imbibatia alcoolica depaseste 0,80 g/l alcool pur in singe. Consumul de alcool influenteaza in mare masura producerea accidentelor de circulatie, reducind viteza de reactie si precizia miscarilor, determinind totodata scaderea acuitatii vizuale si auditive a soferilor. Astfel de reactii a avut si conducatorul auto Florin M., din judetul Bacau. El a fost depistat in trafic de un echipaj din cadrul Biroului Rutier Moinesti, care, l-au descoperit pe soferul turmentat in comuna Asau, pe drumul comuna DC 146.
Citeste: mai mult
Continue reading →

Bacauanii calatoresc din ce in ce mai mult

- numarul solicitarilor de pasapoarte este in crestere de la an la an – anul trecut au fost solicitate peste 32.000 de pasapoarte, luna de virf, fiind augustul, cind bacauanii plecati la munca in strainatate s-au intors in concediii rezolvind si problema actelor – 608 bacauani au primit amenzi pentru ca nu au respectat regimul pasapoartelor – peste 1.600 de persoane au primit intredictiila libera circulatie, patru bacauani au renuntat la cetatenia romana, iar 38 de persoane din judetul nostru au decedat pe meleaguri straine

Bacauanii calatoresc tot mai mult prin diferite colturi ale lumii. De la an la an, cererile de eliberare a pasapoartelor au crescut. Asa s-a intimplat si in 2009, cind au fost depuse 32.559 cereri de eliberare de pasapoarte. Dintre acestea 18.934 au fost eliberate in regim normal, de sapte zile lucratoare, iar 12.324 in regim de urgenta. Media lunara de solicitare a unui pasaport a fost de 2.713 cereri. Cele mai multe solicitari, asa cum era de asteptat au fost in luna august, odata cu intoarcerea acasa a bacauanilor care muncesc pe meleaguri straine, si care au profitat de sejur pentru a-si pune la punct actele.
Citeste: mai mult
Continue reading →

Arestati dupa un jaf cu un pistol-bricheta

- doi tineri au jefuit o benzinarie din Caiuti cu un pistol-bricheta – ei s-au ales cu mai putin de 20 de milioane – tilharii au fost prinsi repede de politisti – cei doi au primit mandat de arestare pentru 29 de zile si vor fi trimisi in judecata

Doi tineri din judetul Bacau au jefuit duminica dimineata o benzinarie din comuna Caiuti. Conform imaginilor surprinse de o camera de supraveghere montata in exteriorul cladirii, atacul a avut loc in jurul orei 07.19, moment in care in incinta statiei de distribuire a carburantilor au intrat doua persoane. Sub amenintarea pistolului si a cutitului, vinzatorul aflat de serviciu a cedat in fata atacatorilor, acestia furind din sertarul casei de marcat suma de 1.975 lei. Dupa ce si-au atins tinta, hotii au parasit imediat benzinaria. Incidentul a fost sesizat Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Bacau in jurul orei 07.30, dupa ce vinzatorul si-a revenit din soc. Ioan M., 40 ani, le-a povestit anchetatorilor prezenti la fata locului ca atacatorii purtau cagule pe fata si prin amenintarea cu un cutit si un pistol, au sustras toate incasarile din noaptea precedenta.
Citeste: mai mult
Continue reading →

marți, 12 ianuarie 2010

FCM Bacau s-a reunit ieri intr-un cadru apasator, in ton cu vremea de afara: A plouat, dar nu cu bani!

Decor bacovian

Si vremea a stiut ca luni dimineata se reuneste FCM Bacau! Cer plumburiu, vânt patrunzator si ploaie deasa: acesta a fost cadrul in care s-a desfasurat primul antrenament al anului pentru „galben-albastri“. „Ploaia aduce belsug. Eu sunt un tip norocos si sper sa avem zapada in cantonament“, a incercat sa insenineze atmosfera antrenorul Gheorghe Poenaru.

Datorii mari

Deocamdata, pentru FCM Bacau vremea este in ton cu vremurile; gri-inchis. Cât despre belsug, nici vorba! Clubul are restante financiare substantiale fata de jucatori, care au de incasat un salariu si trei prime de joc. Daca aceste datorii nu vor fi achitate pâna la inceputul lui februarie, jucatorii FCM-ului ar putea deveni liberi de contract.

Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro

Continue reading →

Droguri traficate pentru detinuti: Heroina in Penitenciarul Bacau

Ofiterii de la Crima Organizata, coordonati de procurorii DIICOT, au descins in Penitenciarul Bacau, unde erau informatii ca va ajunge un pachet in care sunt ascunse droguri. Dupa perchezitia efectuata asupra vizitatorului s-au gasit circa 30 de grame de heroina. Detinutul vizat era incarcerat de trei ani, in urma unei condamnari in care a fost gasit vinovat pentru trafic de persoane. Lucratori ai Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Bacau, sub coordonarea procurorului din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bacau au anihilat o noua retea de traficanti de droguri. Descinderea a fost facuta chiar in Penitenciarul Bacau, unde in baza unei informatii au existat indicii ca ajungeau substante stupefiante catre detinuti. „Stiam ca in Bacau intra droguri si ca tot in Bacau erau consumate. In urma mai multor filaje, am depistat ca drogurile erau destinate detinutilor“, a explicat un ofiter BCCO, sub acoperire. Flagrantul a fost facut in sectorul de vizita.
Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro
Continue reading →

Prin noroaiele Bacaului

Firmele care au lucrat la schimbarea conductelor de termoficare in zona Stadionului-Alecu Russo au lasat prapad in urma. Cartierul arata ca dupa un potop. Dalele de piatra dislocate din alei nu au mai fost puse la locul lor. Parcarile si spatiile verzi au ajuns o mocirla. Locatarii sunt disperati. Ei spun ca s-au saturat sa infrunte zi de zi noroaiele. In zona strazilor Stadionului si Alecu Russo au fost schimbate in toamna trecuta conductele de termoficare. Lucrarile s-au incheiat in luna noiembrie. Iarna i-a prins pe constructori cu santurile neastupate. Cu chiu cu vai au ingropat conductele, in timp ce ningea. A urmat inghetul, dupa care a venit, firesc, dezghetul. Cartierul s-a transformat intr-un cosmar pentru locatari si trecatori. “Imi rup masina in doua prin cartierul nostru, ne-a declarat indigant Cristi Rusu. Ii pasa cuiva de asta? Ce asteapta Primaria Bacau? Chiar daca s-au facut lucrari pe termoficare nu-i normal sa ramâna asa dupa firme”. Angela Dinu este nevoita sa circule zilnic prin mocirla. “Scot copilul din casa si in fiecare zi trebuie sa spal caruciorul.” Constantin Tampa spune ca s-a saturat de “demolari dupa demolari. Sapa, astupa, iar sapa. Noi ne chinuim prin mizerie”.
Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro
Continue reading →

luni, 11 ianuarie 2010

Iovov, nominalizat la "Golul anului" în fotbalul bulgar!

Reuşita extraordinară a lui Hristo Iovov din partida cu Lazio Roma i-a adus atacantului de la Levski nominalizarea la titlul de "Cel mai frumos gol al anului" în fotbalul bulgar.

Contracandidaţii lui Iovov sînt Spas Delev (CSKA), marcator în partida de Europa League cu Dinamo Moscova, şi Todor Iancev, care a înscris contra elveţienilor de la Basel în aceeaşi competiţie.


Ceremonia în cadrul căreia vor fi alese superlativele fotbalului bulgar pentru anul 2009 va avea loc pe 14 ianuarie.
Suresa: GSP.ro
Continue reading →

Criza ii obliga pe romani sa-si vanda dintii de aur. Numarul clientilor caselor de amanet a crescut cu 30% de la inceputul anului

Casele de amanet profita din plin de criza si inregistreaza incasari record. Cei care detin astfel de afaceri sustin ca numarul clientilor a crescut cu 30% de la inceputul anului. Toti angajatii caselor de amanet, intervievati de reporterii nostri, s-au declarat incantati de modul in care se desfasoara afacerile. Obiectele amanetate sunt, in majoritatea cazurilor, bijuteriile. Reprezentantii caselor de amanet sustin ca multe persoane au ajuns sa-si scoata la vanzare chiar si dintii de aur. “Bineinteles ca pe timp de criza avem mai multi clienti. Pot spune ca lucrurile merg foarte bine. De la inceputul lunii, numarul persoanelor, care vor sa amaneteze diverse obiecte, a crescut cu 30%. Cel mai des sunt amanetate bijuteriile din aur: inele, cercei, lanticuri”, ne-a declarat Alexandra, vanzatoare la o casa de amanet din Targoviste. Aceasta ne-a explicat ca, datorita solicitarilor extrem de mari, patronatul casei de amanet a decis chiar sa creasca preturile de cumparare. “Noi am marit preturile de cumparare cu 8 lei. Pentru un lantic din aur de 14 carate oferim 48 de lei pe kilogram, iar pentru 18 carate oferim 58 de lei pe kilogram”, ne-a mai spus Alexandra. Potrivit vanzatoarei, din ce in ce mai multe persoane vor sa-si amaneteze dantura, pentru a face fata crizei economice. “Sunt multe cereri pentru amanetarea dintilor de aur. Am avut clienti care si-au vandut dintii din gura pentru ca aveau nevoie de bani. Cam acestea au fost obiectele cele mai ciudate pe care le-am cumparat. Sunt multe persoane care vor sa amaneteze si pietre pretioase, dar noi nu cumparam”, ne-a povestit angajata casei de amanet.
Citeste tot articolul pe Gardianul.ro
Continue reading →

Află aici cum să-ţi faci testul de gripă nouă, fără a te duce la spital. Cât costă

Începând de azi, vor funcţiona centre de vaccinare împotriva virusului A/H1N1 în toate cele 18 spitale aflate în administrarea municipalităţii, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

În ultima săptămână, românii au dat iama la farmacii pentru a se interesa de testul pentru depistarea virusului gripal A/H1N1. "De când au auzit de la televizor că se găseşte în farmacii un astfel de test, foarte mulţi clienţi au venit să se intereseze de el. Nu prea au cumpărat, deoarece preţul produsului este de 49 de lei", a declarat pentru Gândul Denisa Bardaş, asistent farmacist medical. Specialistul explică şi modul în care se face testul: "Există un tampon care se menţine într-o nară timp de un minut, după care se introduce într-un tub cu o soluţie specială. Mai mult, tamponul se freacă de pereţii tubului pentru a amesteca secreţia nazală cu substanţa respectivă".

Citeste tot articolul pe Gandul.info

Continue reading →

Acum ori niciodata! Dragos Benea se multumeste cu centura

Parlamentarii PSD, impreuna cu CJ Bacau, au depus sute de amendamente la Legea Bugetului pe 2010. Cele mai importante sunt finantarea centurii, a DJ, Maternitatii si proiectelor CL. Toti au cerut bani pentru colegiile lor, iar PNL si pentru Spitalul Municipal.

Parlamentarii PSD au solicitat bani pentru infrastructura rutiera, pentru scoli, biblioteci, retele de apa-canal, dar si pentru protectie sociala. Liberalii au cerut finantare pentru Spitalul Municipal si, de asemenea, pentru investitiile comunelor din colegiile in care au fost alesi. “Din câte stiu, spitalul are aviz negativ. Nu doream decât sa fie prins in lege cu o suma cât de mica. Astfel, exista posibilitatea ca la o rectificare pozitiva sa mai primeasca ceva”, a declarat Gabriel Berca, senator. Decisiva va fi, insa, dezbaterea in plenul Parlamentului, care are loc azi. Si democrat-liberalii au solicitat bani pentru primarii din colegiile lor, indiferent de culoarea politica. “Asta-i o prostie, cu apartenenta politica, afirma deputatul Vasile Gherasim. Daca am un singur primar PD-L intr-un colegiu, ce fac? Nu sustin proiectele?”. CJ Bacau are nevoie de bani pentru finalizarea Catedralei, modernizarea drumurilor, a Maternitatii etc. Sunt multe obiective importante pentru judet, insa primul pe lista e “prinderea centurii ocolitoare a Bacaului in bugetul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale, a declarat Dragos Benea. Daca s-ar rezolva acest lucru, va spun sincer, ca presedinte al CJ, nu as mai avea niciun fel de solicitare.”

Citeste tot articolul pe Ghidul Bacaului.ro

Continue reading →

Se fura de sub nasul Politiei Primariei

Centrul Regional de Ecologie (CRE) a ramas fara motor la barca. Tinerii ecologisti ai ONG-ului si-au depozitat barcile dar si alte obiecte la sediul Protectiei Civile din cadrul Primariei Bacau. La inceputul lunii septembrie au constatat disparitia motorului barcii, marca Mercury. Gabriel Gritcu, liderul CRE, a depus o plangere penala la Sectia 2 Politie.

“Costa vreo 3 mii de euro acel motor. Am facut plangere, s-au facut cercetari, dar nu stiu de niciun rezultat”, a afirmat Gritcu. Sediul fostei tabere pentru sinistrati era pazit de Politia Primariei. Benone Tocila considera ca Politia Primariei nu avea nicio responsabilitate asupra motorului, deoarece acesta nu era trecut pe inventar. “Nu era pe inventarul de paza. Colegul de la paza isi nota numerele masinilor care intrau acolo. Doar pe cei de la CRE nu-i inregistra. Poate chiar ei au luat”, a afirmat Tocila.

Citeste tot articolul pe Ghidul Bacaului.ro

Continue reading →

Comerţul cu ţigări vândute pe sub mână a înflorit în pieţe

La sfârşitul săptămânii, Poliţia Primăriei a prins şapte persoane care vindeau la jumătate de preţ ţigări aduse din Republica Moldova şi Ucraina.
Ultima scumpire a ţigărilor a contribuit la încurajarea comerţului ambulant neautorizat în pieţele şi locurile aglomerate din Bacău. Numai la sfârşitul săptămânii, lucrătorii din cadul Poliţiei Primăriei au reţinut şapte persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 61 de ani, care vindeau ţigări pe sub mână la jumătate de preţ.

„În general, îşi ţin pachetele în geacă, în mânecă sau o geantă mică. Aşa a procedat Mihaela S. (17 ani), care a fost prinsă în flagrant în timp ce comercializa fără autorizaţie 50 de pachete de ţigări din Republica Moldova“, ne-a spus Florin Podoleanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Primăriei Bacău.

Afacerile vânzătorilor autorizaţi, pe butuci

Comercianţii autorizaţi de ţigări sunt nemulţimiţi de faptul că oamenii legii nu stopează scest fenomen. „Ţigările s-au scumpit destul de mult. Dacă aceste persoane continuă să-şi vândă marfa fără acte la un preţ mult mai mic decât al nostru, lumea se va reorienta şi va cumpăra de la ei“, ne-a spus Irina Georgescu, administratorul unui magazin cu ţigări.
Citeste tot articolul pe Adevarul.ro
Continue reading →

Gropi de 200 de miliarde de lei pe strazile Bacaului

Strazile din municipiul Bacau arata ca dupa razboi. Gropile sunt pe alocuri mai mari de 20 de cm, portiuni de strada sunt decopertate. Primaria Bacau pastreaza complicitatea cu firmele care au câstigat licitatiile si refuza sa ia masuri. Florin Mateuta, directorul Directiei Drumuri din Primaria Bacau, ne-a confirmat faptul ca pâna la aceasta ora inspectorii primariei nu au mers „pe teren” pentru a verifica starea strazilor, dupa topirea zapezilor. Administratia Stavarache a cheltuit aproape 1000 de miliarde de lei vechi (100 de milioane de lei) in ultimii ani pe strazi. Potrivit purtatorului de cuvânt al Primariei Bacau, numai in 2009 s-au bagat in strazi 200 de miliarde de lei vechi.

Lucrarile de asfaltare si modernizare strazi trebuiau sa fie monitorizate de inspectorii Primariei Bacau. Desi nu s-au respectat normele specifice din constructii, angajatii primariei au semnat de receptia lucrarilor. Dupa prima zapada, la numai câteva luni de la receptia lucrarilor, strazile arata la fel. Conducatorii auto si proprietarii de masini sunt revoltati de nesimtirea si incompetenta autoritatilor locale.

Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro

Continue reading →

Ordinele Ministerului Sanatatii sunt valabile numai pentru provincie: Scandal la vaccinare

Directia de Sanatate Publica (DSP) a infiintat in judetul Bacau trei centre de vaccinare impotriva gripei porcine. Unul dintre acestea functioneaza in Spitalul Judetean de Urgenta, sectia Boli infectioase. Celelalte doua sunt deschise in policlinicile spitalelor din Onesti si Moinesti. Centrul din Bacau a primit 500 de doze de vaccin, cel din Onesti, 300 de doze, iar cel din Moinesti, 200 de doze. Problemele nu au intârziat sa apara. Indicatiile primite de directiile de sanatate publica prin adrese de la Ministerul Sanatatii si prin mesajul dr. Adrian Streinu Cercel, secretar de stat, au fost foarte clare. Imunizarea persoanelor asigurate urma sa se realizeze prin cabinetele medicilor de familie, iar a celor neasigurate sau aflate in tranzit, prin centrele de vaccinare din spitale.
Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro
Continue reading →

Aeroportul Bacau, afectat de ceata din ultimele zile

- ceata din ultimele zile a perturbat activitatea de pe Aeroportul International “George Enescu” Bacau – in ultimele trei zile, cursele au fost mutate pe aeroporturi vecine sau au avut ore bune de intirzieri – angajatii Aeroportului spun ca nu s-au mai confruntat cu o vizibilitate asa de redusa de mai bine de patru ani
Vremea capricioasa din ultimele zile a afectat activitatea de pe Aeroportul International “George Enescu” Bacau. Fenomenul meteorologic de care se tem cel mai mult pilotii, ceata, si-a facut de cap, spre disperarea acestora, a angajatilor aeroportului, si mai ales a pasagerilor. Acestia au resimtit disconforul cauzat de ceata, inamicul numarul unu al avioanelor, din plin. In ultimele trei zile, Bacaul a fost invaluit intr-o picla densa, iar vizibilitatea a fost foarte mica sau deloc. “Fenomenul de ceata apare la o altitudine sub o mie de metri. Avioanele pot decola sau ateriza cind ceata este la o altitudine de minim 500 de metri. Noi, in ultimele zile am avut ceata si la 200 – 300 de metri, fapt ce ne-a perturbat grav activitatea”, a declarat Lucian Sion, director tehnic la Aeroportul Bacau.
Citeste tot articolul pe Ziarul de Bacau.ro
Continue reading →

Un adolescent de 15 ani a injunghiat doua persoane

- un adolescent de 15 ani si-a injungiat matusa si pe fiul de 14 ani al acesteia cu un cutit – agresiunea s-a petrecut la Tamasi – victimele sint la spital, in afara oricarui pericol – politistii au deschis dosar penal pe numele agresorului

O fapta comisa de un copil de numai 15 ani, le-a dat fiori localnicilor din comuna Tamasi, judetul Bacau. Simbata seara, la ora 20.00, incidentul a fost raportat Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Politistii au fost anuntati despre faptul ca in comuna Tamasi, Ileana M., 51 ani si fiul acesteia, 14 ani, au fost victimele unei agresiuni. Ancheta desfasurata la fata locului a scos la iveala faptul ca la domiciliul Ilenei M., pe fondul consumului de bauturi alcoolice, a avut loc un conflict spontan intre aceasta si nepotul ei, M.F., 15 ani. “In timpul conflictului, M.F., cu un cutit pe care il avea asupra sa, a injunghiat-o pe Ileana M. si pe fiul acesteia de 14 ani.
Citeste tot articolul pe Ziarul de Bacau.ro
Continue reading →

duminică, 10 ianuarie 2010

Dubai, investiţie de 1.000 de miliarde de dolari

Dubai este centrul financiar al Emiratelor Arabe Unite. Dubai e un oraş ultramodern şi i se spune „Ibiza pentru cei foarte bogaţi”.

În Dubai, impresionează în mod deosebit îndrăzneţele realizări arhitectonice.

Zgârie-norii triunghiulari botezaţi Emirates Towers, Hotel Jumeira Beach, Water Park sunt printre cele mai vizitate obiective. Dar ceea ce domină Dubaiul este turnul de 828 de metri, cu 200 de etaje.

Burj Khalifa a fost inaugurat luni cu artificii şi jocuri de lumini. Suveranul Dubaiului, şeicul Mohammad ben Rached Al-Maktoum a dezvelit, luni, o placă memorială şi a rostit o scurtă cuvântare, în timpul căreia a redenumit Burj Dubai în «Burj Khalifa», de la numele şeicului Khalifa ben Zayed Al-Nahyane, preşedintele federaţiei Emiratelor Arabe Unite, din care face parte Dubai.

Citeste tot articolul pe Click.ro

Continue reading →

Nicu Alifantis: cântăreţ de şemineu, cu album cu tot!

Cantautorul, poetul, toji-baladistul, tâmplarul (a fost angajat, pe vremuri, pe post de tâmplar la Teatrul Mic), Elefantul şi grecul Nicu Alifantis îşi încep(e) anul cu un parteneriat... de mare tiraj: "Cântece de şemineu & Jurnalul Naţional".

Este aproape inutil să-l mai prezentăm. El este Nicu Alifantis. Dacă e să-i facem "rezumatul", ne mărginim la atât: 56 de ani, 19 albume, 37 de turnee în 17 ţări, 4.400 de concerte (până în 2009), două roluri în filme, şapte roluri în teatru, o carte publicată, o Ediţie de Colecţie Jurnalul Naţional. Mai sunt şi altele, dar nu le mai menţionăm... Dar, apropo de Jurnalul, iată că Alifantis inaugurează împreună cu noi un nou concept de promovare (în unele cazuri de resuscitare) a unui artist: lansarea albumelor muzicale cu un cotidian de calitate şi de mare tiraj. Ca să fim mai expliciţi, este vorba de piese noi, neimprimate pe album, adică lansare-lansare, nu remixuri, best-of-uri şi alte reciclări. În cazul lui Nicu Alifantis, albumul se numeşte "Cântece de şemineu" şi cuprinde 18 piese absolut noi. Adică nu numai că n-au fost imprimate niciodată până acum, dar nici n-au fost cântate în public. Vor putea fi ascultate, aşadar, în primă audiţie pe albumul "Cântece de şemineu". Albumul va apărea şi va fi difuzat doar cu Jurnalul Naţional din 25 ianuarie. Nicu Alifantis: voce, chitare acustice, dobro, ukulele, kazoo. Muzicieni: Berti Barbera - muzicuţă & percuţii; Mihai Neniţă - vioară; Adrian Flautistu - contrabass; Marcel Moldovan - tobe & percuţii; voci: Mediana Vlad - soprană de coloratură, Mircea Ciurez - tenor; Virgil Ianţu - bariton (şi aranjamente vocale); Bogdan Tudor - bass; înregistrări, mixaje&mastering - Victor Panfilov; concepţie grafică Q-T-RAZ; fotografii: Răzvan Voiculescu.
Citeste tot articolul pe Jurnalul.ro
Continue reading →

Puştile invitaţilor lui Ţiriac la Balc au tăcut până la anul. 130 de mistreţi au fost împuşcaţi în cele două zile de vânătoare

Seara de sâmbătă spre duminică. VIP-urile din anturajul lui Ţiriac îşi trag sufletul privind-o pe Anna Lesko cum le cântă, după ce toată ziua au împroşcat cu gloanţe în carnea mistreţilor ce fugeau îngroziţi de câinii gonacilor de la "Balc 2010". În tradiţia ultimilor ani, animalele au fost ucise doar de oameni cu pedigree, în jur de 30 la număr, dintre care îi amintim pe miliardarii Wolfgang Porsche (67 ani) cu o avere estimată la 4.5 miliarde euro, Klaus Mangold (67 ani) fostul preşedinte al grupului DaimlerChrysler, cu o avere de 1.5 miliarde euro, Franz Rauch, supranumit "regele" european al sucurilor, tenismenii Boris Becker cu peste 200 milioane euro şi Goran Ivanisevic cu peste 50 de milioane euro. Pe lista invitatilor se află şi Alfred Baumhauer, fabricant Cartier, Wolfgang Bernhard, preşedintele Consiliului de Administratie al Volkswagen, preşedintele companiei de componente auto Magna Europa Wolf Siegfried, Carlo Pesanti, preşedintele Italcementi,Tonniens Clemens, proprietarul unuia dintre cei mai mari producatori de carne Tonnies Fleisch si proprietar al echipei de fotbal Schalke 04 şi Peter Rau, membru în conducerea executivă a companiei germane Definiens şi fost expert financiar la Philip Morris şi Porsche. Dintre vânători nu puteau lipsi figurile implicate în politica diverselor ţări, dintre care amintim pe Rudolf Streicher, membru în mai multe guverne ale Austriei şi şef al Partidului Socialist şi pe primarul din Monte Carlo Marsan George Inigo Herrera, fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Românii îi menţionăm ultimii: Dimitrie Sturza (72 ani) cu 100 milioane euro, Elan Schwartzenberg şi prahoveanul Mihai Tufan cu 80 milioane euro. Majoritatea miliardarilor şi CEO-ilor de calibru greu care au participat la vânătoarea de mistreţi de la Balc au ales să aterizeze pe aeroportul de la Debrecen, din republica vecină Ungaria, un singur avion venit cu oaspeţi din afară (Austria) optând pentru pista de la Oradea împreună cu avionul care-l căra pe românul israelian Elan Schwarzenberg.
Citeste tot articolul pe Gandul.info
Continue reading →

Primaria chinuie cainii sub ochii iubitorilor de animale

Actiunile in forta intreprinse de hingheri produc suferinte iubitorilor de animale. Vineri, in jurul orei 11, un echipaj de hingheri din cadrul Primariei Bacau a trezit din amorteala locatarii din zona linistita a Parcului Cancicov. Pe Aleea Parcului, langa Teatrul de Vara, un caine schiauna, spanzurat de gat in latul metalic al hingherilor. Cainele este tras cu brutalitate spre masina primariei, un Volkswagen Transporter cu numarul de inamatriculare BC-61-CLB. Trecatorii privesc cu parere de rau situatia. Violeta Miron, o locatara a blocului 30 de pe Aleea Parcului se ia de hingheri, de metodele barbare folosite de acestia. „Sunteti niste criminali! Nu face nimic primaria pentru viata acestor caini, pentru a le oferi conditii! Asa luati cainii, ii spanzurati, ii omorti!! Mi-a crescut tensiunea la 22 acum, cum puteti sa-i brutalizati asa?”, a spus cu durere si revolta Violeta Miron, in varsta de 71 de ani. Angajatii Primariei Bacau au afisat o atitudine dispretuitoare la adresa femeii, iar pe noi ne-au luat la intrebari pentru poze. „De ce pozati? Ati mai scris ca am omorat niste caini in Cartierul CFR, erau doar sedati, adormiti”, a spus angajatul primariei, fara sa ne explice de ce nu au sedat si cainele spanzurat, proaspat prins. „Dumneavostra ce vreti? Vedeti-va de treaba! Asa ii prindem noi, ca in epoca primitiva. Nu avem alte scule! Nu e treaba noastra ce se intampla apoi”, i-a spus nepoliticos hingherul.
Citeste tot articolul pe Ghidul Bacaului.ro
Continue reading →

40 de minore s-au maritat in 2009 in judetul Bacau!

40 de minore au primit, în 2009, dispensa pentru a se marita. Aceasta a fost acordata pentru ca la mijloc era vorba de sarcini sau chiar de copii. Majoritatea tinerelor care au primit dispensã provin din mediul rural. Mãritatul la 14 ani era o modã pe vremea bunicilor. Nu mai este demult o noutate cã tot mai multe tinere îsi încep viata sexuala de la vârste foarte fragede, fãrã a avea bagajul minim de cunostinte în ceea ce priveste mijloacele de prevenire a unei sarcini nedorite. Cele mai multe dintre minorele care ajung în aceastrã situatie recurg la avort. Altele, pur si simplu se grãbesc sã se cãsãtoreascã. Potrivit celor declarate de Alina Iftodi, purtator de cuvânt in cadrul DGASPC Bacau, conform legii în vigoare, „minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate cãsãtori în temeiul unui aviz medical, cu încuviintarea pãrintilor sãi ori, dupã caz, a tutorelui si cu autorizarea Directiei Generale de Asistenta Socialã si Protectia Copilului în a cãrei razã teritorialã îsi are domiciliul”. Respectând legea, în 2009, Directia Generala de Asistenta Socialã si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau a eliberat 40 de autorizatii privind încuviintarea cãsãtoriei pentru tot atâtea persoane minore. În aproape toate cazurile, motivul care a stat la baza solicitãrii autorizatiei a fost starea de graviditate a minorei, fie nasterea unui copil de cãtre aceasta. Numãrul este foarte mare, în comparatie cu anii precedenti, când se eliberau putine astfel de dispense de vârstã.
Citeste tot articolul pe Observator de Bacau.ro
Continue reading →

Relu Fenechiu redeschide problema „mariajului“ cu PD-L

Vicepresedintele PNL Relu Fenechiu cere democrat-liberalilor o oferta privind intrarea in guvern. Cum semnalele din teritoriu sunt tot mai intense in ceea ce priveste participarea liberalilor la guvernare, miscarea liberalului iesean pare a pune gaz pe foc. Printre opozantii acestei initiative se numara secretarul general al PNL, Radu Stroe, da.......
Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro
Continue reading →

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Au blocat drumul european E85

Drumul european E85 a fost blocat aseară, timp de zece minute, la intrarea în comuna Nicolae Bălcescu. Peste 150 de localnici din comună au hotărât să apeleze la această măsură. Oamenii sunt revoltaţi că, din data de 24 decembrie 2009, au rămas în fiecare zi, timp de câteva ore, fără curent electric.
„Nu putem trăi aşa. Am chemat specialiştii de la E.O Moldova şi ne-au spus că este defect un transformator. De atunci, tot spun că îl repară, dar situaţia nu s-a schimbat. Trăim la lumânare“,
ne-a spus revoltat Eugen Trifan, localnic.
Porniţi să-şi facă singuri dreptate, localnicii au încercat să îi sensibilizeze pe reprezentanţii E.ON Moldova blocând drumul european E85.
Citeste tot articolul pe Adevarul.ro
Continue reading →

Inceput perfect, final dezamagitor

Dupa un inceput perfect, in care a invins principala favorita, reprezentativa Romaniei in Cupa Hopman, a fost invinsa si de catre echipa americana. Detalii in stirea pe larg.

In ultima intalinire din cadrul grupei A, Romania a avut de infruntat echipa americana (favorita 7), formata din Melanie Oudin (48 WTA) si John Isner (34 ATP).

Meciul masculin era anuntat ca nu se va disputa, pe fonul problemelor lui Hanescu la muschii aductori.

Sorana Cirstea nu a reusit sa repete performanta din primul meci al acestui turneu, fiind invinsa in 59 de minute cu scorul de 6/2, 6/3.

Citeste tot articolul pe Infoportal.ro

Continue reading →

Românii vor citi cărţi digitale amprentate

Primele eBook readere aduse în România s-au epuizat în câteva zile. Între timp, editurile cer măsuri de siguranţă împotriva piratării.

În plină frenezie a cărţii digitale în Occident, România abia descoperă eBook readerul.
  • Primul dispozitiv de lecturat volume în format digital adus pe piaţa românească, iRiver Story, se găseşte în magazine din 15 decembrie 2009, la preţul de 999 de lei.
Posesorul unui iRiver Story are în buzunar o veritabilă bibliotecă: peste 1.600 de volume în diverse formate. Toate încap în 300 de grame şi 2 GB de memorie. Respectivul eBook reader vine la pachet cu un cadou de 50 de cărţi virtuale de la Editura Litera. În primele trei zile, stocul iniţial de 100 de bucăţi s-a epuizat.

Noul Kindle costă 489 de dolari


Peste 3.500 de titluri vor avea la îndemână cei care îşi vor achiziţiona Amazon Kindle DX, noua versiune a celui mai popular cititor de cărţi digitale. La sfârşitul lunii ianuarie, Kindle DX va ajunge în circa 100 de ţări, inclusiv în România, la preţul de 489 de dolari. Piaţa a evoluat rapid
din 2004 încoace, când Sony a lansat primul aparat de acest gen, Librié. De curând, cel mai mare eBook reader de pe piaţă a fost prezentat de Skiff.
Citeste tot articolul pe Infoportal.ro
Continue reading →

Ministrul Borbely vrea „Rabla” fără număr

Noul şef de la Mediu e optimist: din februarie, orice român poate duce la casat oricâte maşini vechi, în schimbul unora noi.

Noul ministru al mediului, Laszlo Borbely, a găsit soluţia pentru a impulsiona piaţa auto, în acest an de criză. El a declarat, într-un interviu acordat EVZ, că anul acesta vom avea parte de un program „Rabla” mai mult decât relaxat, ce va fi aplicat chiar de luna viitoare.

Concret, planul ministrului prevede ca orice român să poată duce la casat oricâte autoturisme vechi (şi nu maximum trei), pentru a obţine în schimb maşină nouă. Şi, în premieră absolută, de beneficiile programului se vor putea bucura şi firmele, primăriile, şcolile şi chiar organizaţiile nonguvernamentale.

Mai mult, producătorii auto nu vor mai avea o cotă fixă, ci vor putea vin de un număr nelimitat de maşini. Iar pentru cei care-şi fac griji în privinţa banilor, ministrul Borbely are veşti bune: „Dacă bugetul de 228 de milioane de lei alocat programului se va epuiza, va fi suplimentat, întrucât bani sunt”.
Citeste tot articolul pe InfoPortal.ro
Continue reading →

UE informeaza turistii despre drepturile lor

Comisarii Europeni, prin intermediul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), prezinta citeva drepturi pe care le au cetatenii atunci cind calatoresc. Astfel, daca vreti sa calatoriti cu avionul si vi se refuza imbarcarea, daca zborul dumneavoastra este anulat fara sa fiti informat in prealabil sau are o intirziere mai mare de cinci ore, puteti solicita rambursarea pretului biletului sau un zbor pe o ruta alternativa. În cazul in care bagajele dumneavoastra sint pierdute sau deteriorate aveti dreptul la o despagubire de pina la 1223 euro. Daca intentionati sa calatoriti cu avionul in afara Europei, inainte de cumpararea biletului verificati lista neagra a companiilor aeriene interzise in Uniunea Europeana. În cazul calatoriilor transfrontaliere pe calea ferata in interiorul Uniunii Europene, in cazul anularii sau intirzierii la plecare sau la sosire cu mai mult de o ora, aveti dreptul la rambursare ori alegerea unei rute alternative si la compensare, plus asistenta.
Citeste tot articolul pe Observator de Bacau.ro
Continue reading →

BULUC LA BUCLUC: Furt la CET Borzesti

u Doua persoane si-au riscat libertatea furind o scara metalica din incinta CET Borzesti. Politistii din Onesti au stabilit ca joi dimineata, Florin S., 22 ani si Ionut M., 16 ani, au patruns in curtea societatii comerciale escaladind un gard, de unde au furat o scara metalica de 200 kg. Odata prinsi si identificati, hotii s-au ales cu dosare penale.

u O femeie din comuna Blagesti a ajuns la spital dupa ce calul inhamat la caruta in care se afla, s-a speriat si a luat-o la fuga, necontrolat. In caruta se aflau Gheorghe H., 41 ani si Natalia H., 62 ani. In dreptul unui magazin, calul a prins naluca, iar caruta s-a izbit de un cap de pod, aruncind-o pe femeie pe carosabil. Transportata la spital, Natalia H., a fost diagnosticata cu traumatism cranio cerebral, traumatism facial si traumatism hemitorace drept.

u Dupa ce si-a urmarit victima, un hot a atacat o femeie in Piata Centrala, smulgind-ui poseta. Pagubita, Elena D., 42 ani, avea asupra sa suma de 2500 lei, un telefon mobil si produse de cosmetica. Hotul a fost prins in cele din urma de un politist care se afla in timpul liber.
Citeste tot articolul pe Ziarul de Bacau.ro
Continue reading →

Insula de Agrement isi va schimba fata radical

- cel mai indragit loc al bacauanilor va intra intr-un amplu proiect de modernizare si reabilitare, finantat pe jumatate de Uniunea Europeana si de municipalitatea bacauana – desi proiectul vizeaza transformarea locului intr-un de relaxare, turistic, sportiv, sint voci care baga bete in roate proiectului de modernizare – la sfirsitul acestei saptamini a avut loc prezentarea raportului de mediu si dezbaterea pe marginea planului de urbanism zonal
Insula de Agrement, cel mai indragit loc al bacauanilor, va intra intr-un amplu proiect de reabilitare si modernizare. Dupa ce ani de-a rindul, sub vechile adiministratiile ale Bacaului obiectivul a fost lasat in paragina si fara sa se faca minime investitii, acum locul cel mai cautat de bacauani in perioada de vara va fi in sfirsit aranjat. Finantarrea se va face atit din bani europeni, prin proiect, cit si de la bugetul local, suma fiind data pe din doua de cei doi finantatori.
Citeste tot articolul pe Ziarul de Bacau.ro
Continue reading →

Un fleac, le-am ciuruit: Gropi de 200 de miliarde lei pe strazile Bacaului

Strazile din municipiul Bacau arata ca dupa razboi. Gropile sunt pe alocuri mai mari de 20 de cm, iar portiuni de strada sunt decopertate. Primaria Bacau pastreaza complicitatea cu firmele prietene, care au castigat licitatiile, si refuza sa ia masuri. Florin Mateuta, directorul Directiei Drumuri din Primaria Bacau, ne-a confirmat faptul ca pana la aceasta ora inspectorii primariei nu au mers „pe teren” pentru a verifica starea strazilor, dupa topirea zapezilor. Administratia Stavarache a cheltuit aproape 1000 de miliarde de lei vechi (100 de milioane de lei) in ultimii ani pe strazi. Potrivit purtatorului de cuvant al Primariei Bacau, numai in 2009 s-au bagat in strazi 200 de miliarde de lei vechi.

Lucrarile de asfaltare si modernizare a strazilor trebuiau sa fie monitorizate de inspectorii Primariei Bacau. Desi nu s-au respectat normele specifice din constructii, angajatii primariei au semnat de receptia lucrarilor.

Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro

Continue reading →

Obsesie bolnava: Stavarache azvarle cu noroi in Transport Public

Atacul murdar orchestrat de seful municipalitatii impotriva SC Transport Public continua. Dupa ce a tergiversat incheierea unei conventii privind acordarea de facilitati la transport pensionarilor din Bacau, Romeo Stavarache incearca sa salveze aparentele prin mii de comunicate de presa lipite la intrarea in scarile blocurilor din municipiu. Pline de minciuni si de atacuri la persoana halucinante, comunicatele au fost tiparite din bani privati. Desi fondurile folosite au fost particulare, pe respectivele comunicate troneaza antetul unei institutii publice: cel al Primariei Bacau.
Pentru ca si-a suit pensionarii in cap, tergiversand – timp de mai multe luni – incheierea conventiei cu Transport Public privitoare la facilitatile oferite varstnicilor, Romeo Stavarache incearca sa dreaga busuiocul in ceasul al doisprezecelea.
Dupa ce conducerea companiei a luat decizia de a mentine facilitatile la transportul in comun pentru 16.000 de persoane defavorizate din municipiu, societatea a devenit tinta unui tir murdar lansat din directia Primariei. Prin in ofsaid, Romeo Stavarache incearca sa combata deficitul de imagine creat prin comunicate de presa lipite la intrarea in scarile de bloc. In Bacau exista aproximativ 1200 de blocuri, iar numarul comunicatelor tiparite depaseste cifra de 4000. Potrivit specialistilor, comunicatul de presa postat la intrarile in scarile de bloc este tiparit pe o hartie mai scumpa decat media pietei. “Este o hartie cretata, autocolanta. Documentul este cu certitudine tiparit. Pretul hartiei este pe masura”, a declarat tipograful Petru Ferent.
Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro
Continue reading →

Coada pentru vaccinul antiporcina la Bacau

Tot mai mulţi băcăuani solicită medicilor de familie doze cu ser antigripal, îngrijoraţi de numărul mare de îmbolnăviri. Medicii băcăuani spun că până acum, la nivelul judeţului, s-au distribuit 16.000 de doze de Cantgrip, la solicitarea pacienţilor.

Tot mai mulţi băcăuani au început să se intereseze de vaccinul antigripal. Medicii spun că interesul sporit este generat de numărul tot mai mare al persoanelor infectate cu virusul A H1N1. „Probabil că s-au speriat de ultimele cazuri. Oricum noi avem destule doze de vaccin pentru cei care vor să se imunizeze“, ne spune dr. Marin Buştuc, director al Direcţiei de Sănătate Publică Bacău.
În judeţ sunt confirmate 264 de cazuri de gripă nouă, din cele 483 suspecte, şi s-a înregistrat un deces. „Ultimele cazuri au fost doar din rândul adulţilor. Copiii au avut vacanţă şi s-a cunoscut acest lucru“, adaugă directorul Buştuc. Medicii spun că vaccinarea este singura cale pentru băcăuanii care nu vor să aibă probleme. Direcţia de Sănătate Publică a distribuit deja 16.000 de doze, din cele 27.000 primite de la Minister, însă stocul nu este epuizat. În prima fază, medicii de familie din judeţ au primit câte 50 de doze de vaccin, iar unii deja au făcut solicitări pentru alte doze. Şi pentru poliţiştii, jandarmii şi pompierii băcăuani, DSP a alocat 3.100 de doze de vaccin antigripal, care au ajuns deja la medicii militari.
Citeste tot articolul pe Adevarul.ro
Continue reading →

Patinoarele din Bacău, arhipline în weekend

Zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă merg să se relaxeze pe cele două ringuri de gheaţă deschise în oraş.

Mulţi băcăuani profită din plin de sosirea sezonului rece şi petrec ore întregi pe ringul de gheaţă. Patinoarele de la Gepex Park şi Arena Mall sunt populate pe tot parcursul zilei, dar îndeosebi la orele serii.


Pentru 12 lei în weekend şi 10 lei în timpul săptămânii, băcăuanii patinează cât îi ţin picioarele. Ambele ringuri de gheaţă sunt deschise între orele 10.00-23.00.

Copiii merg la gheaţă împreună cu prietenii
„Noroc că avem două patinoare în oraş. Acum în fiecare weekend ne putem distra pe gheaţă fără să existe o aglomeraţie prea mare“, a mărturisit Ramona Sandu, elevă de liceu. Cei mai fideli clienţi ai patinoarelor sunt copiii, care dau năvală în fiecare zi pe luciul gheţii. „Cel mai mult îmi place să patinez cu colegii mei de şcoală pentru că învăţăm unii de la alţii scheme noi“, a spus şi Raluca Macovei, o fetiţă în vârstă de 11 ani. Un alt sport de iarnă practicat în masă de către băcăuani este săniuşul. Zeci de pasionaţi iau cu asalt în fiecare weekend pârtia din oraşul Slănic. Derdeluşul este ocupat atât de tineri, cât şi de persoane în vârstă.

Citeste tot articolul pe Adevarul.ro

Continue reading →

Directorii nu vor si la catedra!

"Nu vom putea fi buni pe doua locuri simultan,
profesor la clasa, si director al scolii”, spun directorii scolilor bacauane. Acestia nu vad cu ochi buni nici reducerea de norme. Acest lucru a fost facut deja in vara lui 2009, cînd s-au redus peste 700 posturi."

Masurile propuse de ministrul educatiei privind reducerea de norme didactice au creat foarte mare agitatie în scolile din judetul Bacau. Pentru ca peste 400 de oameni nu se vor mai regasi în sistem din toamna, foarte multi traiesc cu frica în sân, desi de la Inspectoratul Scolar Judetean se dau asigurari ca niciun titular nu va ramâne fara loc de munca si ca se va opera la nivelul pensionarilor, al suplinitorilor necalificati si nu vor mai fi lasati sa predea dascalii care îndeplinesc conditiile optime de pensionare. Directorii sunt insa prinsi între ciocan si nicovala, pentru ca trebuie sa renunte la unii dintre colegi pentru a respecta decizia care va veni de la inspectorat, dar pe de alta parte se pare ca sunt primii vizati de deciziile ministeriale, fiind obligati sa revina la catedra. Un lucru este clar, in judetul Bacau, aproape in toate scolile, directorii au ore, e drept, nu mai mult de o jumatate de norma. Asa ca sunt obisnuiti sa predea. Insa nu aceasta este problema. Daca vor sta la catedra, cine se va ocupa de problemele din scoala? Cine se va mai duce la Primarie dupa lemne sau materiale pentru reparatii?

Citeste tot articolul pe Observatorul de Bacau.ro

Continue reading →

Conduci sau … bei?

Joi, 7 ianuarie, la ora 21:00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Moineşti, ce acţionau în comuna Asău, l-au depistat în flagrant pe Costel A., de 27 ani, din judeţul Bacău, în timp ce conducea un autouturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal. în aceeaşI zi, la ora 21:10, în comuna Poduri, poliţiştii l-au depistat în flagrant pe Ioan S. de 24 ani, în timp ce conducea un autouturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal.
Citeste tot articolul pe Observatorul de Bacau.ro
Continue reading →

Rupt in bataie in propria curte

Un bacauan sustine ca a fost luat la pumni in propria curte de catre doua vechi cunostinte deoarece a refuzat sa le dea 14.000 de euro. “N-am nicio obligatie la oamenii astia. De ce sa le dau eu banii astia? Nu am nici o datorie la ei!”, afirma barbatul pe patul de spital. El mai spune ca i-a fost amenintata cu moartea intraga famile daca in doua ore nu vine cu suma ceruta. Politia a inceput o ancheta.

Ciprian Mocanu, de 30 de ani, din Bacau afirma ca a fost luat la pumni in propria curte de catre fostul boxer Daniel Dancuta si cumatrul sau Gabriel Prisecaru. Motivul bataii pare a fi acela ca Mocanu refuza de mai multa vreme sa le dea acestora 14 mii de euro, bani care – sustin ei – Mocanu le datoreaza. “Am o cunostinta care lucreaza in Anglia si care a furat de la soacra-sa 14 mii de euro. Femeia avea banii de la Prisecaru si acum nu mai are de unde sa-i dea inapoi. Prisecaru vrea sa ii recupereze de la mine. Ce vina am eu in toata combinatia asta?”, se intreaba Mocanu. El recunoaste ca in Anglia cei doi au stat in aceeasi casa, dar jura ca nu a pus mâna pe niciun ban a cunostintei sale. “Amicul meu luase intr-adevar 14 mii de euro de la soacra-sa, dar nu i-a cheltuit cu mine! Habar n-am ce a facut cu banii! Ce mi i-a dat mie? El i-a cheltuit, el sa ii dea inapoi!”, a mai adaugat barbatul de 30 de ani.

Citeste tot articolul pe Ghidul Bacaului.ro

Continue reading →

Rafo, la un pas de a fi inchisa

*tergiversarea unei solutii judecatoresti pentru finalizarea Programului de Reorganizare obliga actionarii sa opreasca activitatea
*800 de salariati au fost pusi pe lista de disponibilizare
*actionarea ar putea recurge la procedura falimentului
Actionarul majoritar al societatii Rafo Onesti a trimis, la inceputul acestei saptamini, organizatiei de sindicat o Notificare prin care propune disponibilizarea a 800 de salariati dintre cei 1.200 existenti. Masura vine imediat dupa ce Tribunalul din Brasov a judecat, pe 7 ianuarie, un nou termen in procesul pentru inchiderea Programului de reorganizare judiciara si a hotrit un nou termen de judecata, la inceputul lunii februarie. Tergiversarea greu de inteles a acestui proces, in conditiile in care actionarii rafinariei au deschis un program de modernizare a acesteia si transformarea ei intr-un complex petrochimic aduce, efectiv, la exasperare actionarii de la Rafo, iar consecinta ar putea fi chiar sistarea oricaror lucrari in rafinarie.
Citeste tot articolul pe Ziarul de Bacau.ro
Continue reading →

vineri, 8 ianuarie 2010

Foame standardizata

Centrele de plasament, care din 1990 incoace au fost subfinantate, vor primi in 2010 cu 40% mai putin. Mihai Seitan, ministrul Muncii, a anuntat ca, in urma aplicarii standardelor de cost, cheltuielile vor scadea fata de 2009. Cu datorii uriase la furnizori, DGASPC era gata sa sucombe in decembrie. Noroc ca CJ Bacau a facut un efort si a platit facturile la alimente si utilitati. In 2010, reducerea bugetului pentru protectia copilului va fi de 26%, cel destinat persoanelor cu handicap scade cu 8% si cu 3%, in cazul vârstnicilor. In total, reducerea va fi de 37%. Din 32.000 de persoane care lucreaza in sistem, arata Seitan, “circa 3.000 vor fi disponibilizate, intrucât standardul de cost prevede un numar mai mic de persoane.” Sorin Brasoveanu, directorul DGASPC, spune ca nu a primit niciun act normativ. “Daca se va aplica acest standard de cost in functie de standardele de calitate, ma tem ca va trebui sa suplimentam numarul de posturi”, afirma el. Teama sefului DGASPC e inutila: Seitan n-a pomenit nimic despre standardele de calitate. El a precizat insa ca in 5 zile de la publicarea HG in Monitorul Oficial vor incepe disponibilizarile.
Citeste tot articolul pe Desteptarea.ro
Continue reading →


Footer Widget #3